Cele mai NOCIVE telefoane mobile
Începând de anul trecut, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recunoscut că ar putea exista o legătură între radiaţiile pe care le emite un telefon mobil şi apariţia cancerului.
Astfel, medicii au clasificat în grupa B, radiaţiile electromagnetice care sunt absorbite de corp în timpul folosirii telefonului mobil, drept posibile cancerigene.
EVZ.ro, citează sardatabase.com pentru a prezenta un top al telefoanelor cu cele mai mari valori SAR (n.r. specific absorption rate - rată specifică de absorbţie).
În ierarhie conduce detaşat un model BlackBerry. Majoritatea telefoanelor prezente în ofertele operatorilor sunt smartphone-uri:
- BlackBerry 9790 1,60 W/Kg
- LG Optimus Me 1,3
- Nokia N9 1,16
- Nokia 302 ASHA 1,11
- Motorola Defy 1,09
- LG Optimus Net 1,05
- LG GS290 0,99
- Samsung GT-S8500 0,98
Potrivit mobi.ro, valorile diferă de la model la model, în funcţie de componentele telefonului şi de amplasarea lor şi a antenelor în carcasă, se exprimă în watt/kilogram şi se măsoară în laboratoare speciale în anumite condiţii de test, calculându-se valorile pentru radiaţia la cap şi la corp.
Mai jos puteţi vedea valorile SAR ale altor telefoane mobile:
Valorile maxim permise pentru ca un telefon să fie vândut publicului sunt de 1,6 W/kg în SUA şi 2 W/kg în Uniunea Europeană, pentru că fiecare entitate de standardizare şi-a stabilit altfel limitele de pericol şi metoda de test.
Problema este că americanii fac estimarea pe 1 gram de ţesut, iar europenii pe 10 grame, deci acelaşi telefon va avea valori SAR diferite pe cele două continente, din cauza metodei de măsură. Ghidaţi-vă după măsură europeană când analizaţi acest aspect.
În general valorile pentru smartphone-uri sunt mari, deoarece au multe antene şi modemuri în ele, carcasele sunt subţiri şi nu oferă o ecranare substanţială, iar majoritatea emisiei de radiaţie se face prin ecran, care pe acest tip de telefoane are o dimensiune considerabilă.