Cele mai prestigioase universităţi din Moldova, incluse într-un TOP MONDIAL. Care sunt acestea
Universitatea Tehnică din Moldova este cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ superior din țara noastră. Sunt datele clasamentului mondial "Ranking Web of Universities", elaborat de Consiliul Superior de Investigaţii Ştiinţifice din Spania. În total, în top au fost incluse 25 de mii de instituții de învățământ superior din toată lumea, inclusiv 27 de universități din Moldova.
Potrivit clasamentului mondial, Universitatea Tehnică din Moldova se clasează pe locul 3.439. Este cel mai bun rezultat pentru instituțiile de învățământ superior din țara noastră. Pe locul doi în topul național și pe poziția 3.773 în cel internațional se află Universitatea de Stat. Urmează Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă" - locul 6.046. Academia de Studii Economice din Moldova și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu" ocupă locul patru și, respectiv, cinci. În topul mondial, instituțiile s-au clasat pe pozițiile 6.248 și 6.537.
În coada clasamentului național se află Universitatea de Stat din Taraclia și Universitatea "Univers-Moldova". Pe primul loc în lume se află Universitatea Harvard, iar pe ultimul - o instituție din India. Printre criteriile luate în calcul se numără prezența universităților în mediul online, transparența în privința publicării documentelor și calitatea articolelor ştiinţifice scrise pentru revistele internaţionale.
Clasamentul apare o dată la fiecare şase luni și este publicat mai bine de zece ani.