Cele mai prietenoase ţări din lume
Unul dintre aspectele de care ţii cont atunci când alegi să pleci în vacanţă într-o ţară străină este felul de a fi al oamenilor de acolo. Nu de puţine ori ai auzit că nu este bine să mergi în X loc pentru că oamenii de acolo nu sunt primitori, nu ştiu să vorbească o limbă de circulaţie internaţională şi nu ştiu să te îndrume atunci când te rătăceşti. Ei bine, noi am aflat care sunt cele mai prietenoase ţări din lume, potrivit turism.acasa.ro.
Irlanda
Irlanda este una dintre ţările în care oamenii sunt deosebit de prietenoşi şi de deschişi faţă de turişti. Desigur, nu te aştepta să te primească în casă la miez de noapte şi să-ţi dea toate economiile strânse. Dar dacă mergi într-un pub, cu siguranţă te vei molipsi de umorul negru şi glumele deşucheate pe care localnicii ştiu să le spună. Unde mai pui că berea este excelentă.
Statele Unite ale Americii
Americanii ştiu să fie prietenoşi cu cei care le vizitează ţara. Deşi există multe stereotipuri legate de SUA, este bine să ştii că oamenii îţi vor sări în ajutor la nevoie. Te vor îndruma către obiectivele turistice şi te vor ajuta să te adaptezi la viaţa lor.
Malawi
Oamenii din Malawi se autointitulează "cel mai prietenos popor din Africa". Malawi este o ţară mică, săracă şi care nu oferă foarte multe facilităţi pentru turişti, dar odată ajuns acolo, nici nu vei avea nevoie. Căldura oamenilor şi dorinţa lor de a te face să te simţi bine îţi vor fi de ajuns.
Fiji
Locuitorii din Fiji sunt consideraţi "cei mai prietenoşi oameni din lume" şi au toate motivele să fie aşa: au insule luxuriante, peisaje care îţi taie răsuflarea, o mare albastru cobalt senzaţională şi o bucătărie deosebit de gustoasă. Locuitorii din Fiji sunt recunoscuţi pentru amabilitatea lor şi pentru faptul că se poartă frumos cu turiştii.
Thailanda
Thailanda a devenit una dintre cele mai vizitate ţări în ultimii ani, iar oamenii locului au o mare contribuţie pentru acest lucru. Şi thailandezii se recomandă ca fiind "cei mai prietenoşi din lume", aşa că nu-ţi rămâne decât să îi vizitezi şi să tragi singur concluziile.
Turcia
Turcia este una dintre ţările preferate de turişti, nu atât pentru serviciile ireprosabile pe care le oferă, ci şi pentru felul de a fi al oamenilor de acolo. Amabili şi ospitalieri, turcii fac tot ce le stă în putinţă pentru ca tu să te simţi bine la ei. Ca să nu mai spunem că sunt negociatori excelenţi şi dacă reuşeşti să intri în jocul lor poţi scoate un preţ destul de bun pentru lucrurile pe care vrei să le cumperi.
Indonezia
Ultima, însă nu cea din urmă ţară prietenoasă este Indonezia. Amplasată în Asia de Sud-Est, această ţară te îmbie cu a sa cultură diversificată, cu obiceiuri şi legende, cu obiecte de artizanat şi o muzică aproape hipnotizatoare. Nu rata şansa de a vizita această ţară şi de a te bucura de amabilitatea oamenilor.