Cele mai rare specii de porumbei şi păsări decorative, la un iarmaroc din Orhei VIDEO
Cei mai frumoşi porumbei şi cele mai deosebite păsări decorative au fost scoase, astăzi, la vânzare în cadrul unui iarmaroc organizat în oraşul Orhei. Columbofilii s-au grăbit să îşi completeze colecţiile cu cele mai rare, dar şi mai scumpe specii de păsări. La eveniment au participat peste 400 de reprezentanţi din Republica Moldova şi de peste hotarele ei.
Columbofilii din ţară, dar şi cei din regiunile Odesa şi Cernăuţi, au putut să-şi achiziţioneze astăzi cele mai variate şi rare specii de hulubi. Atracţia iarmarocului a fost o pasăre cu un penaj deosebit.
"Mulţi atrag o atenţie deosebită unei păsări care se numeşte Maristiuart, Guleraţ sau Iacubini. Are un penaj cu un guler în sus, nici capul nu i se vede. E foarte frumoasă pasărea", a menţionat Veceslav Maxim, organizator.
Crescătorii de hulubi au adus cu ei cele mai frumoase exemplare. Dumitru Gurbatrovschi creşte porumbei din copilărie. A venit la iarmaroc cu cei mai mulţi hulubi, peste 200 la număr. Acasă, însă, are o colecţie impunătoare, de aproape o mie de păsări.
"Cei mai dragi îmi sunt sunt poştaşii, fiindcă e ceva frumos când îi dai drumul de la distanţă şi el vine acasă singur", a relatat Dumitru Gurbatrovschi.
Păsările decorative au fost admirate şi cumpărate de sute de vizitatori ai târgului. Cei mai scumpi porumbei sunt cei numiţi Akerman, aduşi din regiunea Odesa. O pereche costă 200 de euro. Cei mai mici sunt porumebii de briliant. O singură pereche costă 400 de lei 02.34
Iarmarocul de porumbei este organizat la Orhei al nouălea an.