Cele mai "răsunătoare" evenimente de pe arena politică din Republica Moldova
Aprobarea de către Parlament a unei declaraţii politice privind stabilitatea şi modernizarea Moldovei este unul dintre cele mai importante evenimente politice care s-au produs în săptămâna ce se încheie.
CITEȘTE ȘI: Parlamentul a adoptat o DECLARAŢIE PRIVIND STABILITATEA ŞI MODERNIZAREA MOLDOVEI
Săptămâna aceasta, deputații și-au asumat mai multe angajamente menite să ducă la îmbunătățirea calităţii vieții cetățenilor, modernizarea țării şi stabilitate politică. O declarație în acest sens a fost aprobată de Parlament, cu 65 de voturi ale deputaţilor, în prima ședință din sesiunea de primăvară.
CITEȘTE ȘI: Corneliu Gurin: Îmi depun mandatul de Procuror General (VIDEO)
Atenţia publică a fost atrasă de procurorul general, Corneliu Gurin, care şi-a depus mandatul în faţa deputaţilor. Decizia lui Gurin vine după ce parlamentarii au votat noua Lege a Procuraturii, care prevede o nouă modalitate de numire a procurorului general. Astfel, acesta va fi numit de președintele țării, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, pe un mandat de șapte ani, și nu cinci așa cum este în prezent.
CITEȘTE ȘI: Membrii Consiliului Suprem de Securitate: situaţia financiar-bancară din ţară a fost STABILIZATĂ
Iar miercuri membrii Consiliului Suprem de Securitate s-au întrunit în prima şedinţă din acest an. După întrevedere, ei au anunţat că situaţia financiar-bancară din ţară a fost stabilizată şi nu sunt motive de panică pentru cetăţeni.
CITEȘTE ȘI: Proiectul foii de parcurs privind agenda de reforme prioritare, APROBATĂ de Guvern
Tot miercuri, membrii Guvernului au aprobat, în cadrul ședinței Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană, proiectul foii de parcurs privind agenda de reforme prioritare. Documentul prevede acţiunile care vor fi întreprinse, în regim de urgenţă, de autorităţi pentru soluţionarea problemelor identificate în procesul de consultare cu partenerii europeni şi societatea civilă din ţara noastră.
CITEȘTE ȘI: Uniunea Europeană va sprijini Moldova în implementarea Acordului de Asociere
Vineri, membrii unei Delegaţii a Comisiei Europene, care se află la Chişinău, au apreciat eforturile Guvernului în avansarea reformelor. În cadrul unei întrevederi cu premierul Pavel Filip, oficialii străini au reiterat că Uniunea Europeană va sprijini Moldova în implementarea Acordului de Asociere.
Politică
- Putin, INTERESAT DIRECT de criza politică din Moldova. A fost discutată în Consiliul de Securitate al Rusiei
- Conducătorii Moldovei, LA SFAT. Discuţiile purtate de şeful statului, speakerul şi premierul ţării
- RETROSPECTIVA POLITICĂ: Cele mai importante evenimente care au marcat săptămâna
- Uniunea Europeană cere stabilitate în Moldova și să nu admită tensiuni în societate
- RETROSPECTIVA POLITICĂ: Evenimentele care au marcat această săptămână
- Bosnia-Herțegovina depune cererea oficială de aderare la Uniunea Europeană. Ce spun analiștii