Cele mai vechi și cele mai savuroase glume de 1 aprilie. FARSA DE PROPORŢII despre care au scris toate ziarele
Nu se știe când și unde au apărut glumele de 1 aprilie, dar există dovezi și informații conform cărora această tradiție are cel puțin 1.000 de ani vechime. Iată ce spune Julie Winterbottom, jurnalist american pasionat de acest fenomen, care a adunat cele mai vechi și cele mai savuroase glume de 1 aprilie din istorie, scrie libertateapentrufemei.ro.
Noile perne ale împăratului
Povestea spune că împăratul adolescent Elagabalus, care a domnit prin anii 200 înaintea erei noastre, avea un umor macabru să le făcea curtenilor farse de-a dreptul fatale… spre exemplu, la o cină, și-a sufocat invitații sub un munte de petale de trandafir. Dar altă farsă, fără consecințe dramatice, este legată de numele lui și a ajuns celebră.
Împăratul a ordonat slujitorilor să realizeze niște perne din piele de oaie care puteau fi umplute cu aer. A organizat o cină festivă și și-a invitat musafirii să se așeze pe pernele buclucașe. Apoi slujitorii lui au desfăcut dopurile.
Cele mai savuroase glume de 1 aprilie la mănăstire
Ei bine, da… și călugării se amuză de Ziua Păcălelilor. Și cum englezii sunt mari iubitori ai acestei tradiții, glume bune se fac până și în mănăstiri, de multă vreme. În secolul al XV-lea, fratele Thomas Betson a lăsat scris cum și-a păcălit frații de la mănăstire de 1 aprilie.
A scobit un măr și a pus în interiorul lui un cărăbuș năzdrăvan. Cum gândacul se zbătea să iasă afară, mărul a luat-o la plimbare de unul singur pe masă. La vremea aceea, călugării au fost șocați și fiecare jura ba că a fost diavolul, ba că a fost vreo fantomă.
Orice femeie poate fi vedetă peste noapte!
Tot în Anglia, în anul 1810, lui Theodorre Hook i-a venit o idee genială, dar de-a dreptul scandaloasă. Și acum face parte din topurile cu cele mai savuroase glume de 1 aprilie. Hook a trimis la ușa doamnei Tottenham aproape orice produs și serviciu din Londra, care putea fi adus la domiciliul cuiva.
Dimineața devreme, o încărcătură de cărbuni, apoi pâine, pește, lapte, mobilă, flori, un tort de nuntă și multe alte produse care puteau fi trimise acasă. În câteva ore, au ajuns în pragul casei respective un instalator, un grădinar, un medic, un dentist, un croitor și chiar primarul orașului. Hook pusese un pariu cu un prieten că poate face orice femeie celebră peste noapte și a avut dreptate! Toate ziarele au scris despre farsa lui de proporții.
- Farsă populară în China. Tinerii se prefac că fură bijuterii scumpe din magazine, doar pentru a testa reacția vânzătorilor
- Farsă originală într-o cazarmă din Marea Britanie. Cum şi-a găsit camera în care locuia, un soldat întors din vacanţă (FOTO)
- GLUME la prima şedinţă a noului Parlament. Cine a încins spiritele