Cele mai vehiculate mituri despre frumuseţe
Vă prezentăm mai jos cele mai vehiculate mituri despre frumuseţe şi adevărul care se ascunde în spatele lor, scrie doctorulzilei.ro.
Dacă staţi picior peste picior vă vor apărea varice
FALS. Dacă staţi jos şi puneţi un picior peste celălalt nu vă vor apărea varice, însă dacă staţi în picioare timp îndelungat este posibil să apară acele vene mai pronunţate. Varicele apar de obicei la persoanele care au o predispoziţie genetică şi la cele care stau multe ore în picioare.
Celulita nu poate fi eliminată
ADEVĂRAT. Deocamdată nu există nicio metodă prin care să fie eliminată permanent, nici măcar prin liposucţie. Creşterea în greutate poate face celulita mai evidentă, dar aceasta poate fi prezentă ş la persoanele slabe, factorul genetic fiind cel mai important.
Dacă vă radeţi părul va creşte mai gros şi mai închis la culoare
FALS. Potrivit experţilor, textura şi culoarea părului nu sunt afectate de epilatul cu lama. Părul este practic mort, iar folosirea aparatelor de ras nu afectează partea activă a parului, şi anume foliculii existenţi în stratul profund al pielii. Când te epilezi cu lama, părul poate părea mai gros deoarece firul de păr se subţiază către vârf, iar atunci când îl tăiaţi de la bază, va rămâne vizibilă partea mai groasă.
Dacă vă daţi cu vaselină cosmetică pe faţă, înainte de culcare, preveniţi apariţia ridurilor
RELATIV. “Vaselina este puternic hidratantă, pentru că împiedică evaporarea uleiurilor din piele” explică Paul Jarrod Frank, un dermatolog din New York City. Pe măsură ce pielea îmbătrâneşte, işi pierde capacitatea de a reţine umezeala şi devine mai uscată.
Dacă vă ţineţi unghiile date cu ojă mult timp, aceastea se îngălbenesc
ADEVĂRAT. Este adevărat, însă puteţi evita decolorarea unghiilor. Unghiile sunt poroase şi pot uşor absorbi pigmenţii ojelor.
Vă puteţi micşora porii pielii
FALS. Este imposibil să modificaţi mărimea porilor pielii, însă îi puteţi face să pară mai mici folosind albuş de ou.
Dacă vă epilaţi cu ceară, părul va creşte mai rar
RELATIV. Ceara smulge părul din folicul şi rănind în mod repetat foliculii, în timp (după aproximativ 20 de ani), aceştia vor fi atât de afectaţi încât nu vor mai creşte la loc. Aşa că epilatul cu ceară vă poate menţine pielea fină un timp mai îndelungat decât rasul, dar nu împidică creşterea părului.