Celebra cântăreaţă Demi Lovato a fost internată de urgenţă în urma unei supradoze
Demi Lovato, celebra actriță și cântăreață americană, a fost spitalizată marți în Los Angeles, în urma unei supradoze, conform site-ului TMZ, scrie antena3.ro.
Artista în vârstă de 25 de ani a fost găsită inconștientă și dusă imediat la spital.
Reprezentanţii lui Lovato nu au răspuns la o solicitare de comentariu, însă revista People, citând o sursă neidentificată, a relatat că vedeta era "în regulă şi stabilă".
Ulterior, revista şi-a actualizat articolul despre artistă, adăugând că Demi este "conştientă şi vorbeşte". De asemenea, potrivit People, agentul vedetei a dat publicităţii marţi seara o declaraţie, confirmând că Lovato se reface.
"Demi este trează şi alături de familia sa, care doreşte să mulţumească tuturor pentru dragostea, sprijinul şi rugăciunile primite".
Artista - care s-a luptat în trecut cu dependenţa de alcool şi droguri şi intrase la dezintoxicare la 18 ani, unde fusese diagnosticată cu tulburare bipolară - lansase luna trecută un cântec intitulat "Sober", în care îşi cere scuze părinţilor pentru că nu mai este "cuminte".
Demi a devenit cunoscută după ce a jucat în mai multe filme Disney, dedicate celor mici.
- Detalii despre CUMPLITUL ACCIDENT de lângă Leuşeni. Starea răniţilor este foarte gravă
- S-a intoxicat cu pastile. O fetiță de 5 ani, în stare gravă, transportată cu un elicopter SMURD de la Chişinău la Bucureşti
- Preşedintele filipinez Duterte promite că va continua războiul rece şi neobosit împotriva drogurilor