Oamenii de ştiinţă anunţă că, pentru prima dată, au demonstrat cum celule modificate genetic pot căuta şi distruge celulele infectate cu HIV din organism.

Studiul vine să demonstreze că utilizarea celulelor stem modificate genetic, care pot da naştere unor celule imunitare capabile să lupte împotriva virusului HIV, reprezintă o metodă eficientă care nu deteriorează ţesutul sănătos.

În cercetări anterioare, oamenii de ştiinţă au prelevat celulele T care ajută la combaterea infecţiilor (limfocite T citotoxice CD8) de la un individ infectat cu virusul HIV şi au identificat molecula cunoscută sub numele de receptor de celule T, care ghidează celulele T spre recunoaşterea şi distrugerea celulelor infectate cu HIV. Acum, în studiul actual, cercetătorii de la Universitatea din California au modificat în mod similar celule stem din sângele uman şi au descoperit că acestea pot forma celule T mature care au capacitatea de a ataca virusul HIV în ţesuturile unde acesta se multiplică. Procesul a fost realizat prin utilizarea unui model surogat, utilizând şoareci umanizaţi (care au gene şi ţesuturi transferate de la om), la care infecţia HIV evoluează în aproape acelaşi mod ca la oameni.

Într-o serie de teste realizate pe sângele periferic, plasma şi organele unor şoareci s-a observat că, atât la două sptămâni, cât şi la şase săptămâni de la introducerea celulelor modificate genetic, numărul celulelor T helper CD4 (care sunt epuizate ca rezultat al infectării cu HIV) a crescut, în timp ce nivelul virusului HIV din organism a scăzut. Celulele CD4 sunt globule albe care reprezintă o componentă importantă a sistemului imunitar, ce ajută la combaterea infecţiilor.

Rezultatele indică faptul că celulele modificate genetic au fost capabile de a se dezvolta şi a migra la organele afectate pentru a lupta împotriva infecţiilor. "Noi credem că acesta este un prim pas în dezvoltarea unei abordări mai agresive în corectarea defectelor de la nivelul răspunsurilor date de celulele T, care permit virusului Hiv să persiste", a declarat Scott G. Kitchen, coordonatorul studiului.