Centrele de Sănătate Mintală - o alternativă pentru spitalele de psihiatrie
Fac gimnastică, joacă şah sau croşetează. Acestea sunt activităţile pacienţilor care se tratează la Centrele de Sănătate Mintală. Asfel de instituţii sunt o alternativă pentru spitalele de psihiatrie. Ministerul Sănătăţii îşi propune să deschidă în 2012 încă patru astfel de centre.
În Capitală există două Centre de Sănătate Mintală, dintre care unul se află pe teritoriul Spitalului Clinic de Psihiatrie din Chişinău.
Pe lângă activităţile de relaxare, oamenii mai pot beneficia de tratament medicamentos, consiliere psihologică, terapie ocupaţională şi ergoterapie.
"Decât să fumez o ţigară, cred că e mai bine să faci sport ca să fii sănătos. Cel mai mult îmi place să mă merg la sală de forţă", a spus un pacient.
"Aici poţi să vii să te mai distrezi, să mai antrenezi muşchii, pentru noi este un lucru bun", a precizat un alt pacient.
"În cadrul acestei instituţii mă ocup cu reabilitarea bolnavilor prin intermediul genurilor artistice, al art terapiei. Pacienţii încearcă să-şi expune lumea lor lăuntrică prin intermediul lucrărilor", a declarat Alexandru Chirilenco, ergoterapeut.
Centrul a fost înfiinţat în 2011 şi are drept scop ameliorarea sănătăţii mintale a populaţiei.
"Centrul se ocupă cu prevenirea maladiilor mintale, depistare lor precoce, administrarea unui tratament de susţinere şi, în general, un lucru de iluminarea sanitară", a afirmat directorul Centrului Naţional de Sănătate Mentală, Mihai Condraţchi.
În Moldova sunt şapte centre de sănătate mintală. Ministerul Sănătăţii îşi propune să deschidă anual câte patru instituţii de acest fel, până în anul 2016.