Centrul capitalei, transformat într-un adevărat ring de dans. Sute de moldoveni au încins atmosfera VIDEO
Piaţa Marii Adunări Naţionale s-a transformat, aseară, într-un adevărat ring de dans. Sute de persoane cu pahare în mâini au încins mai multe hore în centrul Capitalei. Ei au sărbătorit până aproape de miezul nopţii Ziua Naţională a Vinului. Pe scena din centrul Capitalei au evoluat artişti autohtoni, printre care Ana Barbu, Alexandru Manciu, Adrian Ursu, formaţia Akord.
Petrecăreţii spun că sărbătoarea a fost organizată la cel mai înalt nivel. Iată ce au declarat ei:
"Bine, foarte bine, foarte liber, foarte împliniţi. O seară minunată şi frumoasă din toate punctele de vedere. Bravo Chişinău, bravo organizatorilor. Ministerul Agriculturii s-a străduit, e la nivel."
"Această sărbătoare cred că ne arată tradiţiile noastre moldoveneşti. Ne simţit foarte bine, totul este pozitiv şi vinul este tradiţia noastră. Noi trebuie să ne mândrim cu el."
Interpretul Adrian Ursu, care a avut un mini-recital în cadrul concertului, a îndemnat oamenii să aprecieze valorile naţionale.
"Reiterez că trebuie să ne mândrim că Republica Moldova produce cel mai bun vin. Consider că trebuie să ne mândrim cu asta şi mai ales în ultima perioadă, când avem atâtea embargouri, trebuie să promovăm mai mult ca niciodată brandurile din Republica Moldova", a menţionat Adrian Ursu.
Cei care au venit să sărbătorească Ziua Vinului au lăsat în urmă tone de gunoi. Pahare, sticle, pungi şi alte deşeuri au împânzit Piaţa Marii Adunări Naţionale după ce concertul a luat sfârşit. Unii tineri dau vina pe faptul că în piaţă nu au fost amplasate urne de gunoi.