Centrul de Ghidare în Carieră la Cahul: Tinerii care vor să deprindă o meserie au mai multe oportunităţi
Mai multe oportunităţi pentru tinerii care vor să deprindă o meserie. La Cahul a fost inaugurat Centrul de Ghidare în Carieră, după ce, acum jumătate de an, o instituție similară a fost deschisă la Chișinău. Rolul centrului este de a ajuta tinerii să-şi găsească profesia potrivită.
Dumitru este elev în clasa a XII-a. El îşi doreşte să meargă la o facultate cu profil economic, însă nu a decis ce profesie să aleagă. El speră că Centrul de Ghidare în Carieră îl va ajuta să-și aleagă o opțiune.
"Voi afla ce profesii sunt în această sferă, ce este bine pentru mine și ce nu. După ce o să termin liceul, o vin aici după ajutor", a spus acesta.
În situația lui Dumitru și sunt și alţi tineri: "Sincer, încă nu am decis ce vreau să fac. Sper ca acest centru să mă ajute. Mă gândesc la profesiile de medic sau farmacist."
Centrul de Ghidare în Carieră din Cahul oferă servicii gratuite persoanelor de toate vârstele.
"Acest Centru de Ghidare în Carieră este predestinat pentru îndrumarea acelor copiii, începând cu clasa a cincea, până într-a douăsprezecea, pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, pentru şomerii care sunt înregistraţi la noi la agenţie", a declarat şeful Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cahul, Eugenia Sarsavan.
Beneficiarii vor beneficia de instruire şi vor avea posibilitatea să aplice cunoștințele în practică.
"Intenţionăm să apropiem copiii de piaţa muncii, organizând o gamă de activităţi, cum ar fi metoda umbrei: copiii vor merge la agenţi economici, la întreprinderi şi vor sta o zi alături de un angajat", a spus Lia Sclifos, manager al proiectului Reconceptualizarea Orientării Profesionale şi Consiliere în Carieră.
Centrul a fost deschis cu suportul financiar al Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare.
"În acest proiect s-au investit 700.000 de euro, pentru a putea deservi toată ţara. Asta înseamnă să-i ajute pe toți tinerii să-și dezvolte o carieră", a precizat Gerhard Schaumberger, eprezentant al Ambasadei Austriei în Moldova.
Un Centru de Ghidare în Carieră funcționează din primăvară și la Chișinău, iar următorul ar urma să fie deschis la Soroca.