Centrul pentru Drepturile Omului: Focarul de tuberculoză din satul Larga Nouă a fost lichidat
Focarul de tuberculoză din satul Larga Nouă, raionul Cahul, de unde provine băiatul care ar fi contaminat alţi 17 copii de la şcoala-internat din Crihana Veche, a fost lichidat. Constatările aparţin angajaţilor Reprezentanţei Cahul a Centrului pentru Drepturile Omului, care investighează cazul.
La insitenţa acestora, au fost dezinfectate casele şi gospodăriile persoanelor bolnave de TBC sau aflate în grupul de risc, dar şi fântânile amplasate în zonă. S-au întreprins şi acţiuni antiepidemice suplimentare la şcoala-internat din satul Crihana Veche, unde aproape jumătate dintre elevi au fost diagnosticaţi cu tuberculoză.
Ei s-ar fi molipsit de la un coleg, care şi-a petrecut vacanţa acasă. De mai bine de o lună, acesta se află internat în stare gravă la spital.