Centrul pentru găzduirea persoanelor fără adăpost din Capitală, pregătit de iarnă. Câţi oameni se află acum în adăpost
Centrul pentru găzduirea persoanelor fără adăpost de pe strada Haltei din Capitală este pregătit pentru iarnă. În sezonul rece, de serviciile acestuia pot beneficia 130 de oameni.
''Avem la moment 100 de locuri, la necesitate facem 130. Persoanele nimeresc la noi pe mai multe căi. Îi aduc poliţia, salvarea, vin singuri, îi aduc oamenii din stradă, organizaţii obşteşti'', a declarat directorul Centrului Veaceslav Macovei.
Pe lângă multiplele beneficii, oamenii au posibilitatea să se vaccineze împotriva COVID-19.
"În primul rând li se acordă ajutorul juridic, practic ei toţi vin fără documente. Li se dă alimentaţie de trei ori pe zi. Sunt vaccinaţi. Şi haine după sezon", a spus Macovei.
Tatiana Danţeva spune că a rămas fără acoperiş deasupra capului după un conflict cu fiica ei. Femeia a ajuns la acest Centru acum un an şi de atunci nu a mai părăsit locul.
''Am venit, mi-au luat paşaportul de la poartă, am aşteptat, am intrat, mi-au dat lenjeria şi m-au condus. Au grijă de noi, iar personalul este bun.''
Persoanele care ajung aici trebuie să respecte câteva reguli. Oamenii însă nu se plâng, dar sunt bucuroși că au unde dormi.
'' Facem ordine și ajutăm prin curte.''
''Ne înţelegem bine. Avem baie, avem. Mulţumim domnului, ne servesc foarte bine aici.''
''Totul este bine. Mâncăm bine. Cum aţi ajuns aici? Mult de povestit, mult.''
Centrul pentru găzduirea persoanelor fără adăpost este singura instituţie din Chişinău de acest gen care activează din 2004.