CEO Portul Giurgiuleşti: Este important ca Moldova să fie transformată din consumator în exportator
"Este important ca Molodva să fie transformată din consumator în exportator", a declarat managerul general al Operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești, Thomas Moser, la Forumulul economic "Republica Moldova în noul context regional", organizat de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din ţara noastră, fondată de Vlad Plahotniuc.
Vorbitorul a remarcat creşterea vertiginoasă a exporturilor realizate de companiile moldoveneşti prin intermediul portului care se află la 140 de kilometri de Marea Neagră. În principal, se exportă cereale.
Dar, Thomas Moser a mai menţionat şi uleiurile vegetale care sunt exportate în Italia, precum şi produsele alimentare şi vinurile care se exportă în Canada şu Statele Unite ale Americii.
"Iranul oferă oportunităţi fantastice. De acolo pot fi importate şi vehicule. Este o piaţă de 80 de milioane de oameni care trebuie explorată de companiile moldoveneşti", a spus managerul general al companiei care administrează Portul Giurgiuleşti, vorbind despre posibilităţile oferite de pieţele din Asia.
Thomas Moser a sugerat, între altele, că Guvernul de la Chişinău ar trebuie să modifice politica educaţională pentru a prfegăti mai mulţi specialişti în domeniul textilelor şi tehnologiilor informaţionale.
Actualitate