Cer eliberarea medicului Vadim Scarlat: Zeci de părinţi au protestat în faţa sediului CNA
Câteva zecid e părinţi au protestat în faţa Centrului Naţional Anticorupţie, unde au cerut ca medicul Vadim Scarlat, reţinut săptămâna trecută pentru fapte de corupție, să fie eliberat.
Doctorul, este acuzat într-un dosar că se face vinovat de moartea unui copil, dar şi în alt dosar în care e bănuit de dare de mită, este în arest preventiv de 30 de zile, în penitenciarul 13.
Avocatul familiei, care ar fi suferit în urma neglijenţei în serviciu a medicului, susţine că faptele sale au dus la decesul unui bebeluş.
"Libertate lui Scarlat, Libertate lui Scarlat, Libertate lui Scarlat. Scarlat la maternitate, Scarlat la maternitate! "
"Am vrea ca locul lui să fie la maternitate pentru că fetele au nevoie de el, aşa cum am avut şi noi nevoie şi ne bucurăm acum de boţul acesta de aur."
"Cerem ca să fie cercetat în libertate domnu, pentru că înţelegem şi alte mămici care iată acum trebuie să primească naşterea. "
" - De ce protestaţi la CNA?
De ce anume aici?
- Păi ei l-au luat şi de asta noi am venit aici să-i cerem să îi dea demisia omului să fie acasă, să fie acasă lângă familie"
De cealaltă parte, părinţii care îl acuză de malpraxis pe medic, vor ca acesta să fie pedepsit. Potrivit avocatului familiei, Vadim Scarlat este învinuit că, în 2015, fiind medic de gardă, a fost neglijent la naşterea copilului familiei Parpalac, fapt ce ar fi dus la moartea nou-născutului.
"La mamă s-a întâmplat prolabarea cordonului ombilical. Deci ca consecință a avut o asfexie severă fătul. Trebuiau întreprinse careva măsuri, în condiţiile în care erau indicaţii pentru efectuarea unei operaţii cezarene de urgenţă spre exemplu", a spus avocatul familiei Parpalac, Vasile Ciuperca.
După acest caz, pe numele medicului Vadim Scarlat a fost pornit un dosar penal pentru malpraxis. A urmat o serie de expertize medico-legale, comandate de părinţi pentru a vedea cauza exactă a morţii bebeluşului. Scarlat ar fi încercat să muşamalizeze acest incident şi ar fi fost implicat într-o schemă de mituire a judecătorului pentru a ieşi basma curată. Astfel, pe numele său a fost pornit un alt dosar penal pentru corupție.