Cercetătorii au descoperit un nou tip de celule T care poate elimina mai multe tipuri de cancer
Cercetătorii de la Universitatea Cardiff din Regatul Unit susţin că au identificat o nouă proteină cu rol în sistemul imunitar, care ar putea să deschidă prosibilitatea "proiectării" unor noi celule T care vor fi capabile să elimine mai multe tipuri de cancer, notează Science Alert, citează descopera.ro.
În ciuda perspectivelor pe care această descoperire le deschide în tratamentul cancerului, cercetătorii ţin să explice faptul că munca lor se află într-o etapă intermediară, momentan testele fiind realizate pe şoricei şi pe celule umane. Aceste teste au rezultate pozitive în condiţiile de laborator şi ar putea să reprezinte o evoluţie importantă în oncologie, mai exact a terapiilor cu celule T, care conform experţilor reprezintă o abordare recentă în lupta împotriva cancerului.
Celulele T sunt un tip de celule albe, care joacă un rol important în sistemul imunitar, fiind activate atunci când intră în contact cu celule neobişuite sau cu particule străine. Celulele T joacă astfel un rol important în combaterea infecţiilor şi a diferitelor maladii.
În terapiile oncologice sunt folosite celule CAR-T, Chimeric Antigen Receptor T-cells, acestea au fost modificate cu ajutorul terapiilor genetice pentru a ataca cu predilecţie celulele canceroase. În ciuda faptului că această terapie foloseşte un mecanism de control şi eliminare pe care corpurile noastre îl deţin deja, terapia CAR-T are şi o serie de limitări. Mai exact, aceste celule modificate pot "recunoaşte" şi elimina un număr limitat de tipuri de cancer.
Cercetătorii britanici au folosit tehnica de editare genetică CRISPR-Cas9 pentru a identifica o nouă moleculă: MR1, aceasta fiind identică în toate celulele umane, ceea ce înseamnă că ar putea să reprezinte punctul de plecare al unor terapii pe bază de celulele T care pot distruge mai multe tipuri de cancer.
În testele de laborator, celulele T care au prezentat această nou moleculă au reuşit să identifice şi să elimine un număr mai mare de tipuri de cancer, printre acestea numărându-se: cancerul pulmonar, de colon, de prostată, ovarian, leucemia şi melanomul. În cazul şoriceilor din grupurile experimentale asupra cărora au fost folosite aceste noi celule T au prezentat o regresie a cancerului şi chiar o speranţă de viaţă mai mare în comparaţie cu şoriceii din grupurile de control.
În viitor, cercetătorii şi-au propus două mari obiective legate de această descoperire, în primul rând aceştia vor să poată organiza studii clinice. În cel de al doilea rând, oamenii de ştiinţă vor să înţeleagă mult mai bine mecanismul care permite moleculei MR1 să identific celulele canceroase la nivel molecular.