Cercetătorii britanici au reuşit să obţină nouă exemplare ale fluturelui Atlas în laborator
Embed:
Cercetătorii britanici au reuşit să crească în captivitate o specie de fluturi gigant. Denumiţi Atlas, pentru modelele bogate de pe aripi, fluturii au o deschidere a aripilor de 30 de centimetri.
Cotidianul britanic Daily Mail scrie că, după doi ani de încercări, primele nouă exemplare s-au dezvoltat din larve într-un laborator din Castle Butterfly House. Această specie este foarte greu de studiat, pentru că fluturii nu trăiesc mai mult de două săptămâni. Ei nu se dezvoltă foarte mult şi pe perioada vieţii supravieţuiesc numai de pe urma ţesutului gras pe care l-au acumulat în stadiul de larvă. Fluturii nu zboară pe distanţe foarte mari şi trăiesc numai pentru a se reproduce.