Cercetătorii explică. Ce ar însemna să trăim într-un univers generat pe computer
Te-ai gândit vreodată la faptul că ceea ce trăim nu este real, ci suntem un fel de niște personaje dintr-un joc video sofisticat? Ei bine, oamenii de știință s-au gândit și vin cu lămuriri în acest sens.
Ideea că lumea noastră este doar o iluzie elaborată, nu e nouă, aceasta a fost intens dezbătută în filmul extrem de popular, Matrix care a apărut în anul 1999. Însă, discuția a rămas în continuare „aprinsă" în rândul oamenilor de știință.
Însă, având în vedere că acesta este un subiect destul de controversat, părerile oamenilor de știință sunt împărțite. Astfel, unii spun că e posibil să fim prinși într-o lume virtuală, chiar dacă asta înseamnă să aruncăm la gunoi tot ceea ce știm despre univers și locul nostru în el.
„Dacă trăim într-o simulare, atunci cosmosul pe care-l observăm este doar o parte foarte mică a întregii existențe fizice. În timp ce lumea pe care o vedem este, dintr-un anumit punct de vedere, reală, nu este localizată la nivelul fundamental al realității", a scris Nick Bostrom într-o lucrare din 2003 care a stârnit mai multe conversații despre ceea ce a ajuns să fie cunoscut ca „ipoteza lumii simulate".
Care sunt șansele ca noi să trăim, de fapt, într-un univers simulat?
Un alt om de știință care ia în serios această ipoteză este Rizwan Virk, fondatorul programului PlayLabs din interiorul MIT. Acesta spune că a jucat la un moment dat un joc de realitate virtuală atât de realist, încât a uitat că se află într-o cameră goală cu un headset pe cap. Iar acest lucru l-a făcut să se gândească serios că noi trăim într-o lume simulată, care este controlată de creaturi mult mai avansate tehnologic decât noi.
Însă, Lisa Randall, fizician la Universitatea Harvard, nu este de părere cu Virk și spune că șansele de a trăi într-un univers simulat sunt zero. „În primul rând, nu există nicio dovadă că lumea noastră nu este ceea ce pare a fi. În al doilea rând: de ce s-ar obosi cineva să simuleze oamenii? De ce o specie mai avansată s-ar preocupa de noi?", a mai adăugat ea, scrie realitatea.net