Cercetătorii norvegieni au identificat vârsta la oamenii pierd pasiunea pentru viață
Un studiu al oamenilor de știință din Norvegia a descoperit că odată ajunși la vârsta de 54 de ani oamenii nu mai au destulă pasiune și tărie de caracter încât să susțină o mentalitate pozitivă.
Studiul a fost publicat în jurnalul New Ideas in Psychology și a analizat relația dintre pasiune, tărie de caracter și o mentalitate pozitivă de-a lungul vieții. Peste 900 de oameni cu vârste cuprinse între 14 și 77 de ani au participat la studiu.
Cercetătorii norvegieni au descoperit că legătura dintre tăria de carcater și pasiune a fost puternică între vârstele 17 și 53 de ani, însă în grupul de oameni cu vârste cuprinse între 54 și 69 de ani legătura era „neînsemnată”.
Oamenii de știință au definit pasiunea drept „o dorință sau entuziasm puternic pentru ceva”, iar determinarea drept anduranța „caracterizată prin diligență”.
„Asta înseamnă că este mai dificil să ne mobilizăm ambiția și determinarea, chiar dacă avem pasiune. Sau poate că avem pasiune și ambiție, însă nu mai suntem atât de determinați ca în trecut”, a explicat Hermundur Sigmundsson, profesor la Universitatea Norvegiană pentru Știință și Tehnologie și autorul principal al studiului.
Totuși, nu este prea târziu. Trebuie doar să dezvoltăm noi interese și să încercăm din răsputeri să nu renunțăm la ele, potrivit descopera.ro.
„Pasiunea noastră controlează direcția în care ne dorim să mergem, de ce suntem interesați și ce vrem să realizăm în viață. Mantra pare să fie: folosește ce ai sau vei pierde tot. Acest lucru se aliniază și cu neuropsihologia”, a mai adăugat Sigmundsson.