Cercetătorii spanioli au creat un nas electronic capabil să identifice orice persoană după miros
Embed:
Uitaţi de amprentele digitale şi codul numeric personal! Într-un viitor nu tocmai îndepărtat, oamenii ar putea fi identificaţi prin miros, relatează Daily Mail. Cercetătorii Universităţii Politehnice din Madrid susţin că au inventat un nas electronic.
Acesta este capabil să identifice orice persoană, doar după miros. Asta pentru că fiecare om are propria semnătură olfactivă, lucru dovedit de felul în care câinii special antrenaţi reuşesc să găsească şi să identifice o persoană. Cercetătorii spanioli spun că sistemul inventat de ei are o acurateţe de 85 la sută.
În plus, o astfel de metodă de identificare este mai puţin agresivă decât cele folosite în prezent şi chiar mai sigură. Tehnologia se pretează cel mai bine în aeroporturi.