CEREALELE NOASTRE, PE PIAŢA UE. În ultimii trei ani, exporturile sunt mereu în creştere
Cerealele ecologice crescute la noi în ţară sunt la mare căutare pe piaţa europeană. Statisticele arată că, în ultimii trei ani, exporturile sunt mereu în creştere. Dacă în 2016 în ţările din UE au fost livrate în jur de 5 mii de tone, în 2018, cifra a ajuns şi peste 30 de mii de tone.
Chiar dacă preţul culturilor eco este dublu faţă de celelalte, acestea sunt solicitate de consumatori.
Până acum, peste 60 de fermieri au reuşit să-şi exporte producţia ecologică în ţări europene. Printre ei se numără şi
Ilie Rusu din satul Zahoreni, raionul Orhei. Agricultorul deţine circa 150 de hectare pe care cultivă grâu, floarea soarelui şi porumb, tote certificate ecologic.
"Agricultura este un business. Noi de mult de gândeam că să trecem la culturi care să aibă, cât de cât un avantaj în preţ. Iar producţia pur ecologică este solicitată atât în Est, cât şi în Vest", a spus agricultorul Ilie Rusu.
Cerealele agricultorului ajung în ţări precum Germania, Italia, Olanda sau Franţa. Pentru asta, produsele trebuie să întrunească mai multe condiţii.
"Pentru a primi un certificat pe o suprafaţă, trebuie să treacă o perioadă de la unu până la trei ani de zile. În acest timp, o dată de două ori pe an ea este controlată de organismele de certificare.Specialiştii de la ei vin şi verifică fiecare gospodărie", a spus ION LEVCO, director executiv al companiei de export.
Specialiştii au şi o explicaţie în privinţa creşterii exporturilor de cereale ecologice.
"S-au făcut multe acţiuni calitative şi în primul rând mă refer la suportul financiar. Am concentrat eforturile şi am dezvoltat programele de ghidare a producătorilor agricoli, de instruire a producătorilor agricoli", a spus IURIE UŞURELU, Secretar general de stat al Ministerul Agriculturii.
În total, anul trecut Moldova a exportat peste 53 de mii de tone de produse bio. În topul livrărilor au fost nucile.