Ceremonia de învestire a preşedintelui a fost pregătită în grabă
Ceremonia de învestire a preşedintelui a fost pregătită în grabă. Din această cauză, evenimentul nu a fost lipsit de incidente. Mai mult, organizatorii au dat dovadă de exces de zel, restricţionând accesul presei în cadrul ceremoniei. Sunt concluziile jurnaliştilor care au participat ieri la emisiunea "Ţara lui Dogaru".
"Nu ştiu de ce trebuia să facă exces de zel din partea serviciului de protocol. Ne-am confruntat cu un caz de discriminare a presei. Sala n-a fost pregătită pentru un eveniment, pentru că acolo în spate, unde stă presa, nu s-au pus nişte tribune elementare", a spus jurnalistul Petru Grozavu.
"De fapt, ei nu au avut ce prezenta presei, de asta şi au ţinut presa departe. Nu a fost bine organizat, chibzuit, un program bine încheiat la toţi nasturii, aşa cum ar fi trebuit să fie la nivel de conducere de ţară", a menţionat jurnalistul Sergiu Afanasiu.
În opinia directorului Şcolii de Studii Avansate în Jurnalism, Corina Cepoi, faptul că accesul presei a fost limitat este în dezavantajul autorităţilor.
"Ceremoniile oficiale se fac pentru ca populaţia să vadă ce se întâmplă. Au fost împiedicaţi pur şi simplu să arate ce se întâmpla acolo. E în avantajul lor să-şi facă jurnalistul bine meseria, în avantajul publicului, în avantajul oamenilor care i-au votat până la urmă", consideră directorului Şcolii de Studii Avansate în Jurnalism, Corina Cepoi.
Există voci care justifică incidentele prin graba în care a fost organizat evenimentul.
"Legea presupune un timp mult mai îndelungat de organizare a învestirii. Dar realitatea cere de la puterea noastră ca preşedintele cât mai repede să intre în deplina putere a sa. Graba strică treaba", afirmă comentatorul politic Angela Colaţchi.
Mai mulţi jurnalişti şi-au manifestat indignarea în legătură cu restricţionarea accesului presei în cadrul ceremoniei de învestire a preşedintelui. Ei au fost împiedicaţi să-şi exercite dreptul de a informa din cauza unor reguli dure impuse de organizatori.