Ceremonia pompoasă de învestire a lui Vladimir Voronin în funcţia de preşedinte al ţării VIDEO
Ceremonia de învestire al celui de-al treilea preşedinte al ţării, Vladimir Voronin, pentru cel de-al doilea mandat, s-a petrecut pompos şi a avut loc în sala mare a Palatului Republicii. La eveniment au participat primul preşedinte al ţării, Mircea Snegur, demnitari, oficiali ai misiunilor diplomatice, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile.
După ce preşedintele Curţii Constituţionale de atunci, Victor Puşcaş a citit decizia de validare a scrutinului prezidenţial, Vladimir Voronin şi-a depus jurământul constituţional.
După procedura de învestire, fostul preşedinte a fost felicitat de cei prezenţi. Vladimir Voronin însă nu a uitat să-l felicite pe contracandidatul său, academicianul Gheorghe Duca.
Iar la finalul ceremoniei, proaspătul şef de stat a mers şi la sediul Preşedinţiei unde a fost întâlnit de către garda de onoare.
Vladimir Voronin a fost primul preşedinte ales de Parlament, după modificarea Constituţiei în anul 2000. Acesta a deţinut funcţia de şef al statului în perioada 2001-2009.