Ceremonie somptuoasă la Vatican: Papa Benedict al XVI-lea a învestit 22 de "prinţi ai Bisericii"
Ceremonie somptuoasă la Vatican. Papa Benedict al XVI-lea a învestit 22 de noi cardinali, aşa-zişii "prinţi ai Bisericii". Înalţii ierarhi catolici sunt cei mai apropiaţi consilieri ai Suveranului Pontif şi vor alege succesorul după moartea sa.
Întreaga ceremonie s-a desfăşurat în bazilica Sfântului Petru, unde Papa Benedict al XVI-lea a înmânat noilor cardinali inelul, bereta şi brâul roşu.
18 dintre cei 22 de preoţi greco-catolici, majoritatea europeni, printre care şi un român, au sub 80 de ani. Aceasta înseamnă că pot intra în conclavul secret, format din 125 de cardinali, care va alege un nou Papă, după moartea lui Benedict. Aproape un sfert dintre aceştia sunt italieni, iar potrivit unor speculaţii, papalitatea ar putea reveni în viitor Italiei, o tradiţie continuă din 1522 până la alegerea unui papă polonez în 1978.
Papa Benedict al XVI-lea a fost criticat pentru alegerea cardinalilor, în special a celor din Europa Centrală. Susţinătorii suveranului spun, însă, că nu este de mirare, deoarece Sanctitatea Sa vede reinstaurarea credinţei în Europa drept vitală, pentru răspândirea acesteia în lumea întreagă.