Certificatul Guinness pentru cea mai impunătoare serie de potcoave din lume a ajuns în Moldova. Cine este renumitul colecționar
Certificatul Guinness World Records i-a fost înmânat astăzi, de ziua marcării a 30 de ani de Independență a Republicii Moldova, angajatului Serviciului Vamal, Petru Costin. Renumitul colecționar a primit oficial certificatul ce atestă noul record mondial pentru cea mai mare colecție de potcoave din lume – 13 855 unități.
Petru Costin a reușit să bată propriul record înregistrat în anul 2011, care număra 3 200 de potcoave, iar timp de un deceniu a crescut de 4 ori.
Colecționarul a fost onorat în cadrul ceremoniei prilejuite de Ziua Independenței, organizate în raionul Ialoveni, cu participarea reprezentanților Parlamentului RM, Consiliului raional și primăriei Ialoveni, precum și oaspeților din România și Lituania.
Ulterior, un exemplar al certificatului va fi expus în cadrul Galeriei colecțiilor Petru Costin a Consiliului raional Ialoveni, iar cel de-al doilea - în cadrul Muzeului Serviciului Vamal.
Muzeul Serviciului Vamal a fost fondat în data de 28 noiembrie 2007 și face parte din comunitatea mondială a muzeelor vamale.
Fondatorul Muzeului, Petru Costin, personalitatea care a reușit să înscrie de două ori Moldova în Cartea Recordurilor Guinness, este și autorul celei mai mari hărți a țării noastre, cu o suprafață de 64 m2, constituită din 190 mii de monede.
O altă colecție ce-i aparține este cea de chipiuri, berete și uniforme ale diferitor instituții vamale și de forță din întreaga lume, formată din peste 1 200 de exemplare.