Cetăţenii care vor să iasă din ţară şi au amenzi contravenţionale le vor putea plăti direct la frontieră
Amenzile contravenţionale vor putea fi achitate direct la punctele de trecere a frontierei. Asta prevede un ordin al Ministerului de Interne publicat în Monitorul Oficial.
"Se întocmeşte chitanţa dată în două exemplare, unul rămâne la contravenient. Pe loc se şi achită, sursele financiare ridicate pe urma amenzilor se depozitează în anumite plicuri care vor fi sigilate şi în termen de maxim 36 de ore vor fi transmise la ghişeile băncilor", a menţionat Vlas Munteanu, jurist Poliţia de Frontieră.
Potrivit responsabililor din cadrul Ministerului de Interne acest mecanism va spori încasările la bugetul de stat şi va simplifica procedura de lucru a agenţilor constatatori.
Oamenii salută această iniţiativă:
"Sunt cazuri, cunosc cum au oprit oamenii şi i-au întors înapoi, au întrerupt călătoria".
"Mai bine pe loc s-a rezolvat problema şi gata, omul este liber".
"Fără multe bătăi de cap, sigur că va fi comod".
"Este o idee foarte bună şi convenabilă. Oamenii nu vor pierde timpul preţios şi nici banii".
Comod va fi şi pentru străinii care au încălcat legea pe teritoriul ţării noastre:
"Suntem din Rusia şi noi avem aşa procedură. Putem achita pe loc amenzile. Au făcut aşa ca şi în aeroport oamenii să poată achita amenzile şi indemnizaţiile".
La frontieră vor putea fi achitate toate amenzile contravenţionale, excepţie fiind cele din domeniul circulaţiei rutiere. Este vorba despre încălcările constatate de către Poliţia de Frontieră, Biroul de Migraţie şi Azil dar şi cele din domeniul ordinii publice.
Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în 2016 au fost constatate aproape 420 de mii de contravenţii şi aplicate amenzi în valoare de peste 190 de milioane de lei.
Economie
- Guvernul a aprobat a aprobat Regulamentul privind Comisia Națională pentru constituirea circumscripțiilor uninominale
- Maşina unui moldovean a explodat în urma unui accident produs în România. Şoferul, transportat la spital
- Amenzile vor putea fi plătite direct la poliţişti. Cum va avea loc şi când va intra în vigoare procedura