Cetățenii români din Republica Moldova, așteptați la urne. Câte secții de votare vor fi deschise în țara noastră
30 de secții de votare vor fi deschise pentru cetățenii români din Republica Moldova în cadrul alegerilor parlamentare care vor avea loc în România, în 6 decembrie. Şapte dintre ele vor activa în Capitala.
Alegătorii din țara noastră vor putea vota două zile, sâmbătă și duminică, pe 5 și 6 decembrie, între orele 07:00 și 21:00.
Detalii despre organizarea scrutinului au fost prezentate de către ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, în cadrul unei conferințe de presă.
"Este extrem de important să nu lăsăm votul pe ultima zi, duminica, 6 decembrie, să încercăm să venim și în data de 5. Pentru aceste alegeri în Republica Moldova nu este disponibilă urna mobilă. În 2,3,4,5 și decembrie cei care doresc pot să solicite eliberarea pașapoartelor care se află la Secția Consulat.", a comunicat ambasadorul României în Moldova, Daniel Ioniță.
Lista documentelor în baza cărora se va permite participarea la alegeri, dar și adresele secțiilor de votare pe teritoriului Republicii Moldova, pot fi aflate pe site-ul Ambasadei României la Chișinău.
Potrivit legislației române, alegătorii cu domiciliul sau reședința în străinătate pot alege senatorii și deputații dintre candidații de pe circumscripția electorală pentru cetățenii din afara țarii. Acesta este reprezentată de patru deputați și doi senatori. Parlamentul României este format din Camera Deputaților cu 329 de membri și Senat cu 136 de reprezentanți.