Cetăţenii susţin ideea PDM privind reforma Parlamentului: Cu cât mai puţini deputaţi, cu atât mai bine, ar fi mai funcţional
Embed:
Partidul Democrat propune reducerea numărului de deputaţi de la 101 la 61 dar și posibilitatea ca cetăţenii să le retragă mandatele aleşilor poporului care şi-au dezamăgit electoratul şi nu-i mai reprezintă interesele. PDM vrea să consulte cetăţenii în privinţa acestei iniţiative în cadrul unui referendum. Anunţul a fost făcut de preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc.
"Ca și în cazul reformei puterii executive, când am redus numărul ministerelor și am eliminat mai multe instituții, credem că un Parlament optimizat, mai bine structurat și organizat va deveni mult mai eficient, deputații vor fi mai responsabili, iar activitatea lor va fi mai ușor de supravegheat de către societate. Reforma politică în Republica Moldova presupune optimizarea Parlamentului și a Guvernului, transmiterea reală a controlului asupra Parlamentului în mâinile poporului, identificarea pârghiilor, prin care cetățenii să-i poată sancționa pe cei, care nu își fac treaba în timpul mandatului", a declarat Vlad Plahotniuc.
Democraţii propun ca iniţiativele de reducerea a numărului de deputaţi şi posibilitate de retragere a mandatelor aleşilor poporului de către cetăţeni să fie supuse referendumului consultativ în data de 24 februarie, odată cu alegerile parlamentare. Şi asta pentru a nu fi cheltuiţi bani suplimentari, dar şi pentru o prezenţă mai mare la urne.
"Toată lumea îşi doreşte în Republica Moldova ca aleşii poporului să poată fi traşi de ureche, cum spun eu, adică să fie traşi la răspundere faţă de acţiunile lor. E foarte bine ca acestă acţiune, acest referendum a fost pus în acea zi cu alegerile parlamentare, de ce, pentru că se reduce în primul rând cheltuielile pentru organizarea acestui referendum", a specificat Victor Nichituş, jurnalist.
"Trebuie să existe un număr de deputaţi potrivit pentru ca Parlamentul să aibă capacitatea de a funcţiona. E nevoie de comisii şi de multe alte funcţii pe care Parlamentul le are de îndeplinit. Eu cred că numărul de 61 de deputaţi ar satisface această cerinţă", a specificat Vitalie Catană, analist politic.
Ideea este susţinută şi de cetăţeni. Oamenii spun că dacă Legislativul ar avea mai puţini deputaţi, acesta ar fi mai funcţional:
"Pentru aşa o ţară mică e prea mult 101 deputaţi şi mai bine să fie numărul lor mai redus. Şi să arate lucru pentru oameni pentru societate".
"Ar fi mai bine încă mai puţini să facă ceva treabă, decât să stea să doarmă acolo. Aşa e mai bine, eu consider. Trebuie să fie mai responsabili faţă de populaţia care îl alege".
"Poate să fie şi 51 măcar. E normal. Dar de ce e nevoie de atâţi. Cu cât mai puţini, cu atât mai bine, ar fi mai funcţional".
Dacă oamenii vor susţine propunerile, democraţii se vor consulta şi cu experții Comisiei de la Veneția.

- Audieri în Parlament privind amestecul Open Dialog în politica internă a ţării şi finanţarea unor partide
- Vlad Plahotniuc: Din 1 ianuarie, o categorie largă de pensionari vor primi pensii majorate cu 10%, iar pe 1 aprilie va urma indexarea tuturor pensiilor
- Sondaj IMAS: PDM, tot mai popular în preferinţele electoratului, iar PPDA și PAS scad puternic în opţiunile alegătorilor