Cete de colindători au mers din casă în casă să vestească Naşterea Domnului prin satele Moldovei
Cete de colindători au mers din casă în casă să vestească Naşterea Domnului şi să le ureze belşug gospodarilor. Tradiţia este respectată şi de ansamblul "Puhoienii", care în şapte ianuarie nu a uitat să treacă pe la toate gazdele. Oamenii i-au primit pe colindătorii cu crăciunei, dulciuri, fructe şi vin.
Printre cei colindaţi este şi familia Stici din satul Revaca, comuna Sângera. Petru Ursu a venit să-şi colinde sora care locuieşte în casa părintească.
"Emoţiile sunt întotdeauna, fiindcă de aici am pornit şi ne întoarcem când putem, dar nu uităm cum cântă Mihai Ciobanu, nu că casa părintească nu se vinde, da el nici nu se uită, nu se uită pragul părintesc", a spus Petru Ursu, membru al ansamblului "Puhoienii".
Gospodina casei a pregătit bucate alese şi ne-a spus că în fiecare an îşi aşteaptă copiii şi nepoţii de Crăciun.
"La noi aceasta este tradiţie, dimineaţa mămăliguţa cu fripturică, cu brânză de oi aşa cum suntem obişnuiţi. În loc de ceai dimineaţa, la noi asta este în ziua de Crăciun", a menționat Vera Stici, locuitoare a satului Revaca.
După ce le-au urat un an bogat şi bunăstare în familie, colindătorii au vestit Naşterea Domnului prin sat.
Gazdele ne-au spus că în fiecare an primesc colindătorii şi că datorită acestei sărbători se pot strânge cu familia acasă.
"Primim şi suntem bucuroşi, foarte bucuroşi. Mare plăcere. Noi aşteptăm un an de zile, ei nu vin în fiecare zi", a menționat gospodarul.
"Fripturică, mămăliguţă ca de masa de sărbătoare. Aşteptăm copii să vină, au spus că sunt ocupaţi o să vină puţin mai în seară", a declarat gospodina casei.
Colindătorii ne-au spus că îşi doresc ca şi copiii să păstreze tradiţiile româneşti.
"E o tradiţie veche, încă părinţii noştri, străbuneii, umblau cu aceste colinde, îndeosebi cu această colindă Trei Păstori şi asta pe care aţi auzit-o Trei crai de la răsărit, sunt colinzi care se colindă de mulţi ani, poate de sute, eu nu pot să spun precis", a declarat Ion Botezatu, membru al ansamblului "Puhoienii".