Chef de zile mari la Gustar. Mii de oameni se distrează în ultima zi a festivalului (VIDEO)
O zi de neuitat, cu muzică bună şi bucate alese. De asta au avut parte miile de oameni din ţară, dar şi de peste hotare, care au participat şi astăzi la Festivalul Internaţional "Gustar". Ajuns la a patra ediţie, evenimentul se desfăşoară în Rezervaţia naturală Orheiul Vechi.
Vizitatorii spun că s-au simţit foarte bine:
"Foarte interesant. Ceva nou. E ceva aşteptat de toată lumea".
"E foarte bine organizat. Comparativ cu prima ediţie, este extraordinar. Preţurile sunt bune, am cumpărat ce ne place".
Turiştii au avut posibilitatea să afle care au fost, cu ani în urmă, principalele îndeletniciri ale moldovenilor.
Unii participanţi s-au arătat nemulţumiţi de faptul că li s-au cerut 50 de lei pentru bilete.
"Ne place totul, dar festivalurile nu se fac cu plată, aşa cum se fac la noi, în Moldova".
"Ni s-a părut foarte mare preţul la intrare şi la tot ceea ce se vinde".
Organizatorii sunt convinşi, însă, că evenimentul şi-a atins scopul de a promova turismul moldovenesc. Ei estimează că la festival au venit peste 15 mii de oameni.
"În acest an ne-am străduit să fie mult mai bine organizat din punct de vedere logistic. Am schimbat accesul către festival şi anul acesta are mai multe zone: zona copiilor, zona cărţii, ceea ce pentru vizitatori este foarte divers", susţine organizatorul Vlad Costandoi.
În prima zi, la festival a participat şi preşedintele PLDM, Vlad Filat, care patronează pentru al treilea an consecutiv evenimentul, dar şi premierul Iurie Leancă.
"Este un eveniment legat mai mult de sufletul meu. Este o acţiune unde putem să vedem valoarea noastră - oamenii", a declarat liderul PLDM.
Distracţia în prima zi a evenimentului a durat până dimineaţă. Festivalul Gustar se va încheia în această seară.
- Rezervaţia cultural-naturală Orheiul Vechi s-a transformat peste noapte într-un mic orăşel al distracţiilor
- Muzică şi veselie la Orheiul Vechi. Astăzi se dă startul celei de-a patra ediţii a Festivalului Internaţional Gustar
- (VIDEO) Atmosferă incendiară la cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional GUSTAR. "Îmi place dispoziţia de aici"