Chef şi veselie în Taraclia. Bulgarii sărbătoresc ziua lui Sfântul Trifon
Embed:
Bulgarii din Taraclia sărbătoresc cu mare fast ziua lui Sfântul Trifon, care marchează tranziţia de la iarnă la primăvară. În popor se spune că, dacă ninge în această zi anul va fi bogat.
"E mare chef şi veselie. Este sărbătoarea nu doar a viticultorilor, dar a tuturor locuitorilor Moldovei. Toată ziua dansăm şi petrecem. Bem vin, gustăm din bucate tradiţionale bulgăreşti."
Tradiţional, unul dintre bărbaţi este ales să-l întruchipeze pe Sfântul Trifan.
"Alegem un rege pentru această sărbătoare. Dacă anul va fi unul roditor, cu vin bun, atunci bărbatul care îl întruchipează pe Sfântul Trifan va rămâne acelaşi."
În acest an, rolul i-a revenit lui Dumitru Nechita.
"Tradiţia sărbătorii am moştenit-o de la bunicul meu. Când eram mic, mă lua permanent la vie", a spus locuitorul oraşului Taraclia, Dumitru Nechin.
În toiul sărbătorii, se taie simbolic viţa de vie. Ritualul se face în două etape. Tăietura proaspătă este stropită cu vin din anul trecut.
Participanţii la sărbătoare au primit câte o coroniţă împletită din viţă de vie, iar preotul i-a invitat pe toţi să la rugăciune.
"Datorită rugilor aduse lui Dumnezeu, am salvat semnăturile de dăunători: insecte şi gândaci. De aceea, ne închinăm Sfântului mucenic Trifon, ca el să ne ajute."
"Sărbătoarea exprimă dragostea noastă pentru agricultură, pentru viţa de vie şi munca la ţarină", a spus consulul Bulgariei din Taraclia, Ivan Stoianov.
Sărbătoarea Sfântului Trifan a culminat cu un concert în casa de cultură.