Chef și veselie mare! Locuitorii din Ungheni au sărbătorit hramul oraşului
Chef și veselie mare la Ungheni, unde sâmbătă, oamenii au sărbătorit hramul orașului. Cu această ocazie primăria localității le-a organizat localnicilor un concert de zile mari.
La eveniment au participat reprezentanți ai Guvernului și ai Parlamentului, dar și delegații din mai multe țări.
După ce au sărbătorit acasă cu rudele, oamenii au mers la concert unde s-au distrat cu cântece, dans şi multă
voie bună.
Cei mai bucuroşi au fost copiii, care nu s-au oprit nicio clipă din dans.
Locuitorii din Ungheni au fost felicitaţi de Octavian Calmîc, viceprim-ministru, de Vasile Bîtcă, ministrul agriculturi şi de deputatul Violeta Ivanov.
"I-am felicitat din numele Parlamentului Republicii Moldova și a Comisiei Parlamentare Politică Externă și Integrare UE pe care am onoarea să o conduc, dorindu-le belșug în casă, pâine pe masă, familii integrate și ca copii să rămână acasă", a declarat deputatul PDM, Violeta Ivanov.
"Mai multe proiecte europene, proiecte economice ceea ce le-ar permite să aibă mai multe locuri de muncă create și plătite bine astfel încât oamenii să-și poată realiza visele la ei acasă", a declarat viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc.
Cu mesaje de felicitare au venit și delegațiile străine din Lituania, Letonia, Ucraina, Polonia și România.
"Am hotărât împreună cu echipa mea de consilieri să dezvoltăm și noi un proiect în acest an, din cele 555 de proiecte să facem ceva pentru frații noștri de peste Prut. Le doresc să fie uniți, puternici, să fie cu capul sus atunci când își hotărăsc soarta", a declarat primarul municipiului Reghin, România, Maria Precup.
Sărbătoarea a culminat cu un spectaculos foc de artificii.
Orașul Ungheni a împlinit 555 de ani de la fondare.
- CIREAŞA DE PE TORT! INTERPRETUL care va cânta pentru PRIMA DATĂ la hramul Capitalei (VIDEO)
- Ce bucate nu trebuie să lipsească de pe masa de Hramul Oraşului
- Mesajul lui Vlad Plahotniuc cu ocazia Hramului Oraşului Chişinău
- Un sat întreg le-a fost martor. Doi tineri din Țipala și-au oficiat căsătoria chiar de hramul localității
- Concert grandios la Orhei în seara de Anul Nou! Cine va încinge atmosfera în noaptea dintre ani
- MTID a anunţat când se va încheia construcţia drumului de ocolire a oraşului Ungheni