Chelsea va susţine un MECI AMICAL cu selecţionata Thailandei
Nebunie în Thailanda. Zeci de suporteri au venit să vadă campioana Angliei, Chelsea care a venit în ţara lor pentru un meci amical. O altă echipă britanică, Tottenham a fost întâlnită la fel de călduros de fanii din Australia.
După ce a devenit campioană, Chelsea a plecat în Thailanda pentru un meci amical cu reprezentativa acestei ţări, selecţionerul căreia va fi brazilianul Zico. Antrenorul londonezilor, Jose Mourinho pregăteşte deja echipa pentru sezonul următor şi susţine că nu vrea să facă transferuri de milioane.
"Numele mari sunt campionii. Jucătorii cu un loc în echipă, cu un loc în istoria lui Chelsea sunt campionii. Aşa că acei care vin, nu contează cine sunt sau de unde vin, campionii sunt aici", a declarat antrenorul Chelsea, Jose Mourinho.
Chelsea se va duela cu selecţionata Thailandei sâmbătă, iar după acest meci va pleca în Australia pentru un alt amical, cu FC Sydney. La Antipozi se află deja Tottenham. Formația engleză a fost întâlnită de zeci de suporteri la aeroport.
La conferinţa de presă, britanicii au avut parte de o altă surpriză. Un aborigen le-a cântat jucătorilor.
"Am avut o primire incredibilă la aeroport din partea a Dumnezeu ştie câţi suporteri. Atunci când evoluezi în Anglia, în Premier League, nu realizezi câţi fani ai în întreaga lume. Ne-am convins de acest lucru în Malaezia şi vedem acelaşi lucru şi aici", a spus atacantul Tottenham, Harry Kane.
Tottenham va întâlni sâmbătă echipa FC Sydney, iar acest meci va fi ultimul din turneul sfârşitului de sezon.