Cheltuielile militare globale au atins în 2019 cel mai ridicat nivel de la sfârşitul Războiului Rece
Cheltuielile militare la nivel mondial au ajuns anul trecut la cel mai înalt nivel de la sfârșitul Războiului Rece. Cel puţin asta arată raportul Institutului Internațional pentru Pace de la Stockholm. În total, statele lumii au cheltuit aproape 2 mii de miliarde de dolari, în creștere cu 3,6 procente față de 2018.
Cel mai mare buget pentru Apărare continuă să fie cel al Statelor Unite. Acesta a crescut cu 5,3 la sută anul trecut și a ajuns la 732 de miliarde de dolari, reprezentând 38 la sută din cheltuielile militare la nivel global. Pe locul doi în clasament se situează China, cu 261 miliarde de dolari, în creștere cu peste 5 la sută față de 2018. India se află pe locul trei, cu peste 71 de miliarde de dolari cheltuiți pentru apărare.
Rusia a alocat un buget de 65 de miliarde de dolari pentru armată, însă pericolul pe care Moscova îl reprezintă pentru alte țări, le-a făcut să-și sporească cheltuielile.
Spre exemplu, Germania, a șaptea țară din top, și-a majorat bugetul pentru apărare cu 10 la sută în 2019, ajungând la 49,3 miliarde de dolari.