Chetraru explică de ce deputaţii PLDM l-au votat "cu sânge" la şefia CNA
Şeful Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru, confirmă declaraţiile deputatului PLDM Valeriu Streleţ care a spus că liberal-democraţii l-au votat "cu sânge" la conducerea CNA. Chetraru a spus că a avut o discuţie aprinsă cu parlamentarii, înainte de procedura de vot. Dezvăluirile au fost făcute într-un interviu pentru Deschide.md.
Directorul CNA a relatat ce le-a comunicat deputaţilor PLDM înainte de a fi ales la conducerea instituţiei: "Eu nu știu ce gânduri au avut dânșii când au votat, dar eu le-am spus să nu mă voteze dacă vor o marionetă în fruntea CNA și dacă vor ca dosarele care vizează demnitari să nu aibă finalitate. Am avut chiar o discuție atunci în fracțiunea dânșilor, o discuție aprinsă, le-am spus mai mult sau mai puțin direct că există în lucru dosare de corupție care vizează demnitari, pentru că am vrut să-și asume votul pe care îl dau. La vremea respectivă chiar și cazul Vicol era deja în instrumentare".
Chetraru spune că a simţit atunci că deputaţii PLDM nu îl vroiau. "Da, am simțit că nu le-a plăcut ce le-am spus, legat de dosarele care vizează demnitari, unii au încercat după aceea să afle, prin diferite metode, despre ce cazuri este vorba. Dar important este ca până la urmă m-au votat și eu am luat votul lor ca unul care mă responsabilizează și eram sigur atunci că acest vot înseamnă sprijin pentru activitatea CNA, indiferent de partidele din care fac parte cei anchetați. Acum, dacă mă uit la reacțiile lor agresive la adresa CNA, înțeleg că regretă acest vot, dar sunt sigur că după ce vor vedea aceste dosare finalizate, vor înțelege că au dat un vot corect. Sigur că nu e ușor să vezi că un coleg de partid este obiectului unui dosar și eu omenește înțeleg reacția lor. Nici mie nu mi-a fost ușor să văd că doi dintre angajaţii CNA sunt implicați în dosarul Vicol, dar am lăsat la o parte emoțiile și am pus în față legea", a precizat şeful CNA.
Publika.md aminteşte că Viorel Chetraru a fost numit în funcţia de director al Centrului Naţional Anticorupţie la 25 septembrie 2012, cu votul a 53 de deputaţi. Parlamentarii din grupul Dodon nu au susţinut candidatura lui Chetraru, iar comuniştii au părăsit sala de şedinţe, înainte de procedura de vot.
- Secrete din culisele AIE2. Un partid din Alianţă a fost împotrivă ca Viorel Chetraru să fie şef al CNA
- Viorel Chetraru, audiat în Parlament: CNA nu are nicio legătură cu războiul politic
- Chetraru despre Filat: Doar nu suntem la grădiniță, unde un prichindel se supără pe altul și nu-i permite să-și bea ceaiul la aceeași masă cu el