Chevrolet Volt/Opel Ampera - Maşina anului 2012
Modelul cu propulsie electrică şi motor termic produs de General Motors şi vândut sub mărcile Chevrolet şi Opel cu numele Volt, respectiv Ampera a obţinut titlul Car of the Year 2012, scrie automarket.ro.
Ceremonia de prezentare a titlului "Car of the Year 2012" s-a desfăşurat astăzi la Geneva, chiar înainte de deschiderea oficială a Salonului Auto. Juriul format din 59 de ziarişti a trebuit să aleagă dintre cele şapte modele finaliste. Acestea au fost: Citroen DS5, Fiat Panda, Ford Focus, Chevrolet Volt/Opel Ampera, Range Rover Evoque, Toyota Yaris şi Volkswagen Up!
Lupta a fost strânsă între modelul cu propulsie electrică şi cu model termic pentru prelungirea autonomiei produs de General Motors, Ford Focus şi Volkswagen Up! În cele din urmă voturile celor 59 de ziarişti europeni care formează juriul competiţiei Car of the Year au desemnat drept câştigător modelul Chevrolet Volt/ Opel Ampera. Locul doi a fost ocupat de Volkswagen Up!, noua citadină a constructorului din Wolfsburg, iar pe locul trei a terminat modelul Ford Focus.
Este a doua oară când juriul COTY merge pe mâna unui model cu propulsie alternativă. Anul trecut titlul de Car of the Year 2011 a fost obţinut de Nissan Leaf, un automobil cu propulsie 100% electrică.