Chicu: Statul ţine piept crizei economice, provocate de COVID-19, datorită rezervelor adunate în primele luni ale anului
Ţara noastră va ţine piept crizei economice provocate de COVID-19, chiar dacă PIB-ul a scăzut cu peste şase la sută în acest an. Şi asta datorită rezervelor din primele două luni ale anului. Declaraţiile au fost făcute de premierul Ion Chicu, la prezentarea raportului pe un an de activitate.
Potrivit șefului Executivului, în ianuarie şi februarie, încasările la bugetul de stat au crescut cu 1,6 miliarde de lei, comparativ cu perioada similară din 2019. Chicu a subliniat că doar Serviciul Vamal a avut încasări cu peste 26 la sută mai mari, iar acest lucru a fost posibil şi odată cu eliminarea mai multor scheme de contrabandă. Totuşi, în condiţiile în care COVID-19 a fost o adevărată povară, Ion Chicu susţine că singurele piedici mari au fost puse de politic.
"În linii mari, performanţa bugetar-fiscală şi economică din 2019 şi din 2020, cred eu, ne permite să facem o concluzie. Republica Moldova are deja o imunitate, cel puţin sisteme bancar, financiar şi bugetar au imunitate faţă de şocuri provocate de politicieni, în primul rând", a menționat Ion Chicu.
Din cauza pandemiei şi secetei, pierderile bugetare din al doilea trimestru al anului se estimează la câteva miliarde de lei sau la aproximativ 14 procente din PIB. Totuşi, dacă la începutul pandemiei numărul şomerilor ajungea la peste 85 de mii, până în noiembrie aceştia s-au redus până la 20 de mii.
"Fondul de salariu în 2020 raportat la 2019 este cu 1,4 miliarde de lei mai mare inclusiv pe sectorul economic avem o creştere ceea ce este un indiciu indirect că sectoarele economice, nu toate cei adevărat s-au restabilit, au păstrat locurile de muncă şi au achitat salariile", a declarat premierul.
Referitor la bugetul pentru anul viitor, Ion Chicu a anunţat că taxa rutieră nu va mai fi eliminată, iar accizele la produsele petroliere nu vor fi majorate. Mai mult, Guvernul pregăteşte şi majorări salariale de la 1 ianuarie pentru angajaţii din medicină, educaţie, cultură si ordine publică, măsură agreată cu FMI. Totodată, premierul nu exclude că după alegerile prezidenţiale ar putea urma noi remanieri în Guvern.
"Remanieri sunt posibile începând de la prim-ministru şi finalizând cu orice membru al Guvernului. Soarta Guvernului tot timpul este în mâna Parlamentului", a precizat premierul Chicu.
Guvernul Chicu a fost învestit în data de 14 noiembrie 2019.