Chicu vine cu precizări privind creditul care ar putea fi acordat de Moscova ţarii noastre
Prim-ministrul Ion Chicu îl completează pe vicepremierul rus Dmitri Kozak şi vine cu precizări referitoare la creditul care ar putea fi acordat de Moscova ţarii noastre. Asta după, ce săptămâna trecută, Chicu şi Kozak s-au contrazis în declaraţii privind suma împrumutului, dar şi termenul de acordare a acestuia. Astfel, premierul a precizat că banii vor fi oferiţi în două tranşe. Declaraţiile au fost făcute după şedinţa comună cu şeful statului Igor Dodon şi preşedintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi. Totuşi, Ion Chicu nu a putut răspunde exact la întrebările ce ţin de condiţiile şi termenele creditului.
Totodată, Ion Chicu a concretizat ce a avut în vedere vicepremierul rus Dmitri Kozak când a vorbit, în cadrul unui interviu, de o sumă cu 200 de milioane de dolari mai mică decât cea pe care a anunţat-o şeful Guvernului săptămâna trecută, când a revenit de la Moscova. Mai exact, premierul a anunţat că, în urma unei înţelegeri cu omologul său rus Dmitri Medvedev, a fost obţinut acord principial privind acodarea unui credit în valoare de 500 de milioane de dolari pentru repararea drumurilor.
"Partea rusă nu a înaintat nicio condiţie, este prematur pentru condiţii. Am ieșit cu o solicitare ca ei să deschidă o linie de creditare de 500 de milioane de dolari. Dar asta este firesc, nu înseamnă că ei vin într-o tranşă, într-un an, pentru că noi nu avem capacitatea de a valorifica acești bani timp de un an. Dar pentru primul an, adică anul viitor, ne-ar trebui în jur de 300 de milioane. Aici e confuzia", a subliniat prim-ministrul.
Ion Chicu a mai declarat că Guvernul îşi propune să construiască şi să repare 1,400 de kilometri de drum naţional, iar suma investiţiilor este estimată la 1,4 miliarde de euro. O parte dintre aceste drumuri sunt deja în reparaţie. Mai exact, este vorba despre 426 de km, iar costul total al lucrărilor este de aproape 320 milioane de euro. Pentru încă 208 de km de drum sunt lansate licitaţii, iar costul lucrărilor în acest caz este estimat la 116 milioane de euro. Restul sunt porţiuni de drum pentru care există proiecte tehnice sau doar au fost identificate pentru a fi reparate.
- Ion Chicu: Suntem atacaţi de foşti guvernanţi. Facem apel să muncim pentru ţară şi să lăsăm dorinţele politice
- Ce subiect important a discutat Chicu la întrevederea cu Dodon: Ne asigurăm că lucrurile de pregătire încep acum
- Ruben Atoyan, la întrevederea cu Ion Chicu: FMI este gata să susțină Moldova în procesul de implementare a reformelor