Chilienii au jucat un meci de fotbal de 120 de ore şi au stabilit două RECORDURI mondiale
Chilienii au găsit o modalitate de a intra în cartea recordurilor Guiness! În capitala țării, Santiago-de-Chile, s-a jucat un meci de fotbal cu cei mai mulți participanți - 2.357 de jucători.
Partida a durat 120 de ore, iar jucătorii se schimbau pe parcurs. În mare parte pe teren au intrat fotbaliști amatori, deși la acest festin fotbalistic au luat parte şi jucători profesionişti, precum Bryan Carrasco şi Guillermo Maripan.
În afară de performanţa țintită, chilienii ar putea bate și un alt record. Este vorba despre cel mai lung meci din istoria fotbalului. Pentru a fi oficial, timpul de 120 de ore trebuie să fie recunoscut de către organizaţia Guinness World Records.
"Suntem încântaţi de faptul că am atins recordul, depăşind performanţa precedentă de 105 de ore. Acum, meciul nostru a durat 120 de ore. Adevărul este că am realizat ceea ce ne-am dorit", a spus organiozatoarea meciului Gabriela Cohen.
În partida de la Santiago-de-Chile au putut juca bărbaţi sau femei cu cenzul de vârstă de la 16 ani în sus.