China a autorizat primul său tratament pentru adulţi şi adolescenţi bazat pe un cocktail de anticorpi neutralizanţi
sursa foto: hotnews.ro
Agenţia chineză cu rol de reglementare a produselor medicale a anunţat miercuri că a autorizat un cocktail de anticorpi neutralizanţi dezvoltat de compania Brii Biosciences împotriva COVID-19, care a devenit astfel primul tratament de acest tip ce a fost aprobat pe piaţa din China, informează Reuters.
Combinaţia BRII-196/BRII-198 a demonstrat că reduce cu 78% numărul de internări şi de decese în rândul pacienţilor COVID-19 nespitalizaţi care prezintă un risc mare de a dezvolta forme severe ale bolii, conform rezultatelor furnizate de un studiu clinic de fază 3, au anunţat reprezentanţii companiei Brii Biosciences în luna octombrie, scrie agerpres.ro.
Tratamentul companiei chineze a fost aprobat pentru a trata formele uşoare de COVID-19 şi pe cele "de tip normal" ale bolii în rândul adulţilor şi adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani care prezintă riscuri mari de spitalizare şi de deces, a anunţat Administraţia Naţională pentru Produse Medicale din China.
Compania chineză a depus cererea pentru autorizarea de urgenţă a tratamentului său şi în Statele Unite, unde tratamente similare dezvoltate de Regeneron Pharmaceuticals şi Eli Lilly au fost deja autorizate.
Înaintea autorizării sale de miercuri, tratamentul conceput de Brii Biosciences fusese deja administrat pe un grup de 700 de pacienţi din China începând din 5 noiembrie în contextul apariţiei unor focare epidemiologice locale, a precizat compania chineză.