China a devenit campioană mondială la construcţii de zgârâie-nori. Apar ca ciupercile după ploaie (FOTO)
2017 este anul zgârie-norilor, iar China campioana absolută a construcţiilor care parcă sfiderază legile fizicii.
144 de clădiri de cel puţin 200 de metri înălţime au fost finalizate anul acesta, în întreaga lume, ceea ce însemană cu 13% mai mult faţă de anul trecut, scrie Realitatea.net.
Dintre acestea, mai mult de jumătate, mai precis 77, se află în China, în 36 de regiuni ale ţării.
Metropola Shenzhen, capitala financiar-tehnologică a Chinei, se află pentru al doilea an la rând în fruntea clasamentului, cu 12 clădiri foarte înalte noi, adică mai mult decât s-au inagurat pe întreg teritoriul Statelor Unite.
Şi cea mai înaltă clădire construită în 2017 se află tot în Shenzhen: centrul de finanțe Ping An de 599 de metri, care este şi cea de-a patra cea mai înaltă clădire din lume.
De altfel, Asia domină piaţa construcţiilor înalte, singurele metroplole de pe alte continente care apar în primele zece din clasament sunt New York şi Toronto