China a făcut o donaţie Ministerului Apărării în valoare de aproape 7 milioane de lei
Trei ambulanţe, un microbuz, un refrigerator, zeci de calculatoare, dar şi o toaletă şi o baie de câmp. O astfel de donaţie a primit Ministerul Apărării din partea Chinei. Valoarea acesteia este de aproape 7 milioane de lei şi vine să înlocuiască o parte din tehnica veche din vremea sovietică de care dispune acum Armata.
Lista echipamentului oferit Armatei Naţionale include staţii de purificare a apei, generatoare de energie, maşini de spălat şi uscat, echipamente pentru conferinţe, dar şi grupuri sanitare şi spălătorii de campanie.
"Într-adevăr este un capitol foarte bun, foarte necesar din necesităţile fiecărui om, chiar şi în condiţii de câmp. Noi le avem de tip sovietic, învechite", a declarat Vitalie Marinuţă, ministrul Apărării.
Ministrul spune că bugetul pe care-l primeşte de la stat este atât de auster că nici pe departe nu ajunge pentru procurarea unei astfel de tehnici.
- Ministerul Educaţiei va primi în acest an cea mai mare alocaţie bugetară
- Armata Naţională a primit un lot de echipament din partea Guvernului SUA
- O companie elveţiană a donat glucometre pentru 400 de copii bolnavi de diabet
- Din 2006 până în prezent, Republica Moldova a primit patru milioane de euro de la NATO pentru a distruge pesticidele