China a marcat o lună fără nici un deces provocat de COVID-19
În China nu s-a mai înregistrat nici un deces provocat de coronavirus de o lună, autoritățile de la Beijing anunțând pe 14 aprilie ultima persoană care a murit din cauza Covid-19.
Comisia Națională de Sănătate a raportat, vineri, patru noi cazuri de infecții, toate fiind cazuri de transmitere locală în provincia Jilin, din nord-estul țării, unde a fost identificat un focar de origine necunoscută în ultimele zile.
În acest moment, în China se mai află sub tratament pentru coronavirus doar 91 de persoane, în timp ce alte 623 se află în izolare, fiind considerate cazuri asimptomatice sau suspecte de Covid-19. Până în prezent, China, țară în care a fost epicentrul pandemiei de coronavirus, a raportat 4.633 de decese provocate de Covid-19, scrie libertatea.ro.
De asemenea, conform statisticilor oficiale raportate de autoritățile de la Beijing, 82.933 de persoane au fost infectate cu coronavirus.
În marea țară asiatică, activitatea economică a fost reluată, menținându-se, însă, regulile privind distanțarea socială.
Totodată, China a introdus interdicția de intrare în țară a persoanelor străine, în contextul pandemiei de Covid-19.