China cere anchetă în cazul bebeluşilor modificaţi genetic din lume
China a ordonat deschiderea unei anchete pentru a verifica afirmaţiile unui om de ştiinţă chinez care a anunţat că a creat primii bebeluşi modificaţi genetic din lume, un act descris de numeroşi cercetători drept "o nebunie", informează AFP.
He Jiankui, profesor la o universitate din Shenzhen, în sudul Chinei, a anunţat într-un videoclip difuzat luni pe platforma YouTube naşterea "în urmă cu câteva săptămâni" a două gemene al căror ADN a fost modificat pentru ca acestea să nu poată fi infectate cu HIV, scrie agerpres.ro.
"Am solicitat autorităţilor sanitare din provincia Guangdong să deschidă imediat o anchetă amănunţită pentru a stabili faptele", a declarat luni seara Comisia Naţională de Sănătate, adăugând că "acordă o mare importanţă" cazului.
Anunţul lui Jiankui a stârnit un val de critici în comunitatea ştiinţifică internaţională, inclusiv în cadrul instituţiei cercetătorului, Universitatea sudică de ştiinţă şi tehnologie, care l-a condamnat şi s-a declarat profund şocată de afirmaţiile cercetătorului.
Profesorul, care a studiat la universitatea americană Stanford iar în prezent lucrează într-un laborator specializat în studiul genomului din Shenzen, a declarat că ADN-ul gemenelor a fost modificat cu ajutorul CRISPR-Cas9, o tehnologie care permite ştergerea şi înlocuirea părţilor nedorite ale genomului.
Gemenele, denumite "Lulu" şi "Nana", s-au născut în urma fertilizării in vitro, din embrioni modificaţi înainte de implantarea lor în uterul mamei.
Această auto-proclamată premieră medicală nu a fost verificată independent, deoarece rezultatele echipei chineze nu au fost publicate într-o publicaţie ştiinţifică.
Peste 100 de oameni de ştiinţă chinezi, în special biologi şi medici, au condamnat într-un comunicat anunţul lui Jiankui, pe care l-au catalogat drept o "nebunie" care dă "o mare lovitură reputaţiei globale şi dezvoltării cercetării biomedicale în China".
- În China s-ar fi născut primii copii cu ADN modificat. Gestul, condamnat de cercetătorii din întreaga lume
- China a pus în funcţiune sistemul de credite sociale. Milioane de oameni, penalizați
- Accident în China. Şapte morţi şi patru răniţi după ce un vehicul a lovit mai mulți pietoni
- Anchetă de amploare în blocul comunitar: Schema de fraudă fiscală, pusă la cale de investitorii străini