China construieşte primul spital pentru panda
China a început să construiască un centru de control şi tratament pentru bolile epidemice ale urşilor panda, primul spital pentru aceste animale care, în cazuri grave, au fost tratate în centre medicale pentru oameni, scrie realitatea.net.
Spitalul, care se construieşte în oraşul Dujiangyan, va servi drept "azil" pentru urşii panda foarte bătrâni, dar şi la monitorizarea salvării animalelor din această specie, simbol al Chinei şi în pericol de dispariţie.
Centrul va avea o suprafaţă de 51 hectare şi presupune o investiţie de 210 milioane yuani (circa 32,3 milioane dolari), care vor fi alocaţi de guvernul regiunii administrative speciale Hong Kong. Când va fi gata, în 2012, centrul va putea primi 40 de urşi panda, potrivit Agerpres.
Cercetătorii chinezi susțin creşterea urşilor panda în captivitate, deoarece pierderea habitatului şi endogamia îngreunează împerecherea în cazul exemplarelor care trăiesc în libertate circa 1.600.
Aproximativ 315 urşi panda trăiesc în captivitate în centre de cercetare sau în grădini zoologice.
Experţii recunosc că nu s-au făcut suficiente cercetări în privinţa epidemiilor care îi pot afecta aceşti urşi. Este frecventă contractarea unor boli umane contagioase, mai ales când, din cauza problemelor grave, sunt trataţi în spitale, au semnalat experţii pentru Xinhua.