China este cea mai capitalistă ţară, potrivit unui sondaj
Potrivit unui sondaj făcut în zece ţări, cu un procent de 33% dintre cetăţeni care ar considera că sistemul capitalist trebuie abandonat, Franţa este cea mai anti-capitalistă ţară. Comparativ, doar 3% dintre chinezi sunt de aceeaşi părere.
Sondajul, publicat de ziarul francez La Croix arată diferenţele din Europa, între ţările în care economia a repornit, ca Germania, Olanda sau Polonia şi cele în care şomajul şi deficitele rămân mari. Astfel, 21% dintre germani au încă sentimentul că se află în plină criză, faţă de 53% dintre francezi, 58% dintre italieni sau 46% dintre britanici.
La nivel mondial, australienii cred că ţara lor poate face faţă competiţiei mondiale în proporţie de 79%, iar pentru Germania procentul este de 77%.
Francezii sunt însă optimişti în această privinţă, doar în procent de 34%, iar americanii se pot lăuda cu doar 40%, la fel ca italienii.
Pe de altă parte, oamenii cred că o nouă criză economică va izbucni în următorii ani. Cei mai pesimişti sunt, şi de această dată, francezii, cu 91% din populaţie care crede asta.
Sursa: Realitatea