China se opune excluderii Rusiei din G20: „Niciun membru nu are dreptul să excludă un alt stat”
foto: rbc.ru
China s-a declarat împotriva excluderii Rusiei de la viitorul summit G20, avută în vedere de SUA și de aliații occidentali în urma războiului declanșat în Ucraina. "Rusia este un stat membru important al G20, niciun membru nu are dreptul să excludă un alt stat", a precizat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Wang Wenbin.
Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a evocat marţi o posibilă excludere a preşedintelui rus Vladimir Putin din G20, al cărui summit viitor este programat în Indonezia la sfârşitul anului.
"În privinţa G20, voi spune doar atât: noi considerăm că Rusia nu se poate comporta în instituţiile internaţionale şi în comunitatea internaţională ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic", a declarat Sullivan.
"Dar, în ce priveşte instituţii precise şi decizii precise, am dori să avem consultări cu aliaţii noştri, cu partenerii din aceste instituţii înainte de a ne pronunţa", a adăugat el, înaintea reuniunilor NATO, G7 şi a summitului UE la care preşedintele Joe Biden va participa joi, la Bruxelles, şi de la care se aşteaptă noi sancţiuni contra Rusiei, notează AFP, citată de Agerpres.
Potrivit Reuters, preşedintele Vladimir Putin intenţionează să participe la summitul G20 găzduit de Indonezia, a declarat miercuri ambasadoarea Rusiei la Jakarta, Liudmila Vorobiova, în urma apelurilor unor membri ca ţara să fie exclusă din grup.