China testează o nouă metodă pentru a detecta noul coronavirus în doar 15 minute
O echipă medicală din China condusă de reputatul pneumolog Zhong Nanshan a testat o nouă metodă pentru detectarea coronavirusului Covid-19 cu ajutorul analizei a câtorva picături de sânge şi ale cărei rezultate pot fi obţinute în 15 minute, informează miercuri mass-media locale.
Potrivit unui articol publicat de echipa lui Zhong în Journal of Medical Virology, această metodă ar permite reducerea considerabilă a perioadei de timp pentru diagnosticarea bolii şi ar putea fi folosită ca test suplimentar la pacienţii care au rezultat negativ la testele de acid nucleic, principalul test de diagnosticare folosit în prezent.
Noul sistem de diagnosticare poate fi folosit ca metodă de detectare rapidă, având în vedere că un test de acid nucleic durează câteva ore şi are nevoie de echipament specific, care de multe ori nu este disponibil.
Echipa de cercetare a precizat publicaţiei medicale că testul "este convenabil, rapid, sigur şi înalt sensibil", potrivit portalului chinez The Paper.
Testul care funcţionează ca un reactiv de detectare de anticorpi a fost testat în spitalele din întreaga ţară prin probe clinice la pacienţii cu COVID-19, teste care au verificat sensibilitatea la detectarea şi specificitatea reactivului.
Un test viral de acid nucleic are nevoie de între 3 şi 4 ore, în timp ce reactivul dă rezultate în 15 minute.
Pentru a realiza această analiză sunt suficiente câteva picături de sânge din deget, iar potrivit echipei de cercetare testul de detectare rapidă de anticorpi poate fi realizat fără ca persoana să stea întinsă pe pat.
Echipa speră să poată utiliza testul în perioada de deplasare la scară mare a persoanelor, inclusiv la reîntoarcerea chinezilor la locurile de muncă, notează The Paper, scrie digi24.ro