China va mări numărul de spectatori acceptaţi la întrecerile Jocurilor Olimpice de la Beijing
sursa foto: stiripesurse.ro
China va invita mai mulţi spectatori să asiste la întrecerile Jocurilor Olimpice de iarnă, în condiţiile în care situaţia legată de Covid-19 este sub control în "bula închisă" care ţine separat de publicul larg şi întregul personal legat de evenimentul sportiv, a anunţat marţi un oficial din cadrul comitetului de organizare Beijing-2022, citat de Reuters.
Autorităţile chineze nu au vândut bilete publicului, pe fondul preocupărilor legate de răspândirea virusului, dar a selectat un număr de spectatori din grupuri ţintă de oameni, cărora li se cere să respecte măsuri stricte pentru prevenirea infectărilor cu Covid-19, scrie stiripesurse.ro.
Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo au avut loc fără spectatori, din cauza creşterii cazurilor de coronavirus din arhipelagul nipon, în vara trecută.
Înaintea JO de iarnă de la Beijing, organizatorii sperau într-un grad de ocupare a tribunelor de cel puţin 30%, cu un număr mai mare de spectatori la anumite evenimente, precum ceremonia de deschidere şi unele sporturi în aer liber.
"În pasul următor, vom aduce mai mulţi spectatori pe bază de cerere, deoarece situaţia actuală a Covid-19 în cadrul bulei închise este sub control", a declarat Huang Chun, director în cadrul Biroului pentru prevenirea şi controlul pandemiei al comitetului de organizare de la Beijing.
Spectatorii sunt separaţi de sportivi şi de celelalte persoane din bula închisă, intrând şi ieşind doar prin anumite porţi, în timp ce în tribune au zonele lor desemnate. De asemenea, spectatorilor li s-a impus obligativitatea de a efectua mai multe este Covid-19 şi controale de sănătate, cu câteva săptămâni înainte şi după evenimente.
Nu este necesară carantina după urmărirea întrecerilor, însă spectatorii sunt sfătuiţi să nu meargă în locuri aglomerate, a spus Yan Jiarong, purtătoare de cuvânt a comitetului Beijing-2022.
China a anunţat încă din luna septembrie că nu vor exista spectatori veniţi din străinătate la întrecerile Jocurilor Olimpice de la Beijing.
Organizatorii au precizat, totodată, că nu a mai fost înregistrat niciun caz de Covid-19 în rândul noilor sosiţi pe aeroportul din Beijing, în timp ce în bula închisă au fost detectate luni şase noi cazuri pozitive, cel mai scăzut număr zilnic din ultimele două săptămâni.